Ieri îmi întreb cu mare entuziasm colegul de la muncă: și mâine e Paștele la tine, nuuu? El se uită lung la mine și-mi zice: eu nu sărbătoresc Paștele, dar îmi place să mănânc ouă de ciocolată.
Și cam ăsta este contextul de aici, din Londra, (din ce am descoperit eu), Paștele a devenit doar o chestie comercială, un bun prilej de a vinde și de a mânca ciocolată (ouă, iepuri, iezi – toți din ciocolată). Eu am crescut cu o altă definiție a Paștelui. După ce timp de o săptămână mergeam în fiecare seară la slujbă, în noaptea Învierii, ne îmbrăcam cu toții cât mai dichisit și mergeam cu lumânările-n mâna tot la Biserică. Acolo puhoi de lume, oameni pe care-i știam, neamuri de pe la oraș, vărul și nepotul lu’ cutare de la București, care n-au mai trecut de mult timp pe la Crăiești, toți veniți să ia Lumina Sfântă și să meargă mai apoi la cimitir. Imediat urmau discuții despre „vai, dar cât ai slăbit”, „las’ că am văzut eu pe Facebook tot ce faci, te urmăresc” și „e băiatul lu’ Sanda? Vai, dar ce s-a schimbat”. După ce ne spumam și ne clăteam în mulțimea dinăuntru și de afară, luam Lumina și plecam la cimitir. Acolo uneori se lăsa cu distracții, unii legau sârme de copaci sau de grilajele mormintelor, un fel de capcane pentru neatenți, și majoritatea confunda Paștele cu Halloween-ul. Apoi ne întorceam, ascultam slujba și ne făceam planuri pentru a doua zi: mergi cu noi la pădure, nu? Și așa făceam (când puteam), cutreieram pădurile, făceam grătare, ne jucam cu mingea și, la final, făceam o întrecere: care ajunge primul înapoi în sat. A doua zi, dacă mai era energie (și era pentru că aveam ouă roșii și cozonac), o luam de la capăt.
Și uite de-aia sărbătorile îs mai frumoase la țară, fiindcă acolo n-a ajuns comercialul.
P.S.: Paște fericit! 🤗 📸 în fotografie apar biserica din Crăiești (aflată în construcție) și lumea satului.
Tot pe-același subiect, vă invit să citiți și de-aici: 💻 https://teoderascu.com/2017/04/16/hristos-a-inviat/
—
#photography #romania #story #happyeaster #easter #london #immigration
Mama și-a băut deja cafeaua și acum trebăluiește prin curte. Am sunat-o dimineață și, prima dată, m-a întrebat dacă am primit pachetul. “Da’ ai scris codul poștal bine sau tot rău ca data trecută?” Mi-a răspuns că nu mai știe. Apoi mi-a zis că tata a plecat la o mătușă, “s-a dus să taie un porc”. Pe grupul de pe messenger, sora mea mai mare ne-a anunțat că a ajuns la aeroport. Azi merge în Atena, de unde ia un vapor și, după vreo 10 ore de călătorit pe apă, o să ajungă în (insula) Kos. “Drum bun și apă liniștită să ai”, i-am zis. Cealaltă soră a auzit notificările de pe grup și a intervenit. Ea locuiește în Franța, dar muncește în Germania și ne-a spus că are liber până miercuri, fiindcă “e Paștele la germani”. Fratele meu încă n-a răspuns la “neața”, dar cel mai probabil el este la muncă, în Elveția. Știe drumurile dintre Elveția și Germania mai bine decât le știe pe cele de la Galați. Pe mine tocmai m-a anunțat colegul de muncă că întârzie vreo 40 de minute, așa că merg într-un parc londonez ca să scriu despre portretul nostru de familie emigrantă.
Dar parcă vă sună cunoscut, nu? Asta-i familia românească de-acum. Migrația ne-a afectat atât de tare, încât a trebuit să redefinim portretul de familie. Ne vedem doar de sărbători, vorbim toți odată pe un grup de pe internet și umblăm cu traista plină cu “mai stăm un an și ne întoarcem”. Doar că peisajul de-acasă ne ține captivi într-o capsulă a timpului, căci acel un an se repetă la nesfârșit. Motivele plecării sunt multe și de-nțeles. Frății mei, spre exemplu, au plecat pentru un salariu și un trai mai bune. Eu, deși am negat și am respins timp de 21 de ani ideea de emigrare, am venit în Londra ca să-mi continui studiile. Mi-am dat doi ani, dar, acum două zile, m-am apucat să caut programe de doctorat. Dacă aș alege doar din punct de vedere profesional, aș sta aici, dacă las emoțiile să-mi afecteze alegerea, atunci aș alege România. Dar cum totul îi o îmbinare, stau aici aici și merg acasă în vacanțe. Așa au făcut și ei. Doar părinții ne-au rămas acasă, cel puțin în cazul nostru. 📸 în fotografie apare satul din care am plecat toți patru și unde locuiesc părinții. #romania #family #dacastateamacasa
