Jurnalul de călătorie din 2017

Unul dintre obiectivele mele din anul 2017 a fost să călătoresc cât mai mult, atât în interiorul țării noaste, cât și pe meleaguri străine. Deși călătoriile nu sunt niciodată de ajuns (cel puțin nu pentru mine), mi-am îndeplinit obiectivul.

Am vizitat pentru prima dată Londra, am fost fotograful oficial al echipei „T.U.Iași Racing” la o competiție Formula Student din Olanda, am descoperit Barcelona pe jos (în mai bine de 10 kilometri), am mâncat piept de rață într-un restaurant din Toulouse (Franța), am stat 57 de zile în județul Brașov cu echipa „Zig Zag prin România”, am dansat și am cântat la Untold, Afterhills și Rocanotherworld, am văzut filme la cel mai mare festival de filme românești din țară, Serile Filmului Românesc, și lista continuă. În următoarele rânduri, o să vă arăt pe unde mi-am purtat pașii în cele 12 luni ale anului 2017.


Ianuarie

Am început cu protestele din Iași, despre care am scris aici.

Februarie

Primul zbor din anul 2017 a fost în Spania, acolo am vizitat castelul din Olite.

Spre finalul lunii, am mers în excursia tradițională a Asociației Studenților Jurnaliști, la Gura Humorului, despre care puteți citi aici.

20170218_133244

Martie

A treia lună din an mi-a adus o escapadă în județul Bistrița-Năsăud, acolo unde mi-am revăzut colegii din „Zig Zag prin România”.

View this post on Instagram

Zilele astea călătorim în @zigzagprinromania. Acum suntem în Bistrița Năsăud și, printre plimbările pe străzile transilvănene, am descoperit multe figurine ce par să reprezinte corpul unui struț. Legenda spune ca Ludovic de Anjou a oferit cetății Bistriței, în semn de recunoștință, un blazon cu un struț care ținea în cioc o potcoavă de cal. Unii spun că struțul ar fi singura ființă care poate digera metalul, alții povestesc că, de fapt, struțul ar fi foarte puternic și că ar fi obținut potcoava după o lupta cu un cal. Recomand cu plăcere Bistrița Năsăud și, înainte de toate, să treceți pe la centrul de informare (e cel mai fain pe care l-am văzut).

A post shared by Ionuț Teoderaşcu (@teoderascu) on

Aprilie

Am fost pentru prima dată la radio Europa FM și Virgin Radio și am vizitat încă o dată Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București (acolo unde a avut loc conferința de lansare a SFR 2017).

Mai

În a cincea luna din an am stat acasă, la Iași, și am muncit cu spor la festivalul „Serile Filmului Românesc”, acolo unde au fost prezente nume sonore din cinematografia românească. Mai multe puteți citi aici și aici.

View this post on Instagram

#SFR și #ASJ #studențiamea

A post shared by Ionuț Teoderaşcu (@teoderascu) on

Iunie

În iunie am continuat tot cu festivalurile, am fost mai întâi la Rocanotherworld (de unde am scris reportaje pentru revista „Opinia Studențească”) și apoi la prima ediție a festivalului Afterhills. Și călătoria aceasta o să continue și în 2018 fiindcă mi-a plăcut mult.

Iulie

Din iulie a început lunga mea călătorie de vară cu „Zig Zag prin România”. Prima oprire a fost în județul Sibiu, de unde am plecat apoi în Olanda, spre Circuitul TT din Assen, împreună cu băieții din „T.U.Iași Racing”. Impresii și mai multe fotografii găsiți aici.

View this post on Instagram

-Cum e acolo? -Iubesc peisajele din Assen! Râuri peste tot, mări de verdeață și lacuri de voie bună. Oameni care își țin prăvălie deschise până la ora 18.00 și apoi ies la plimbare cu bicicletele. Când treci strada, nu știi unde să te mai uiți ca să treci în siguranță – asta pentru că nu știi de unde și când mai apare câte-o bicicletă. Mulți dintre localnici vor să vorbească cu tine, să te întrebe dacă îți place aici și dacă ai fost la TT Circuit. Când este prea cald, vine o ploaie de vară și răcorește străzile, moment în care fie alergi printre stropii de ploaie, fie te adăpostești la umbra unui copac bătrân sau la streşina unor blocuri (nu mai mari de trei etaje). Vorbind de locuințe, ador casele de la marginea râului cu garduri mici care te lasă să descoperi toată curtea. Peste toate acestea, vin energia de pe circuit, studenții curioși, de prin multe colțuri ale lumii, și pofta de a descoperi oameni și locuri noi. Așa e aici și acum! #TeoinNetherlands #travel #city #TTcircuit #newplaces

A post shared by Ionuț Teoderaşcu (@teoderascu) on

August

Toată luna august am călătorit prin județul Brașov, de fapt, acolo am stat 57 de zile. Am făcut fotografii, am descoperit locuri noi și am scris articole pe blogul „Zig Zag prin România” despre cea mai mare rezervație de urși bruni din lume, cel mai mare parc tematic din țară, al doilea cel mai frumos castel din lume și despre cum a sărbătorit echipa cei trei ani de activitate.

Septembrie

În toamnă am călătorit din nou în Spania, însă, de data aceasta, am trecut prin Barcelona, un oraș care m-a cucerit, chiar dacă timpul petrecut acolo a fost scurt, prea scurt. Din orașul lui Antoni Gaudí, am plecat spre Olite. Am vizitat și orașul Pamplona, am văzut pentru prima dată Oceanul Atlantic și am stat pe nisipul spaniol din Hondarribia, Zarautz și m-am plimbat prin San Sebastián. Tot în septembrie, de la Ocean am plecat spre Marea Neagră și am văzut, tot pentru prima dată, și valurile de pe litoralul românesc.

DSC_1553

Octombrie

În octombrie am început al treilea an de facultate și, prin urmare, la începutul lunii am fost în Iași. Aici, de pe Bucium, am surprins colinele ieșene acoperite de culorile toamnei. Spre finalul lunii am plecat spre Toulouse (Franța), un oraș de care m-am îndrăgostit rapid.

View this post on Instagram

Muzeul de artă modernă din Toulouse este unul atipic. Cu forme ciudate care se perindă prin fața ta, cu buze vorbitoare, cu frică și râsete. L-am descoperit cu Patricia, o moldoveancă care studiază aici. De multe ori, când trebuia să intrăm într-o nouă cameră din muzeu, mă ruga să intru eu primul fiindcă ei îi era frică. Alteori era prima în mijlocul expoziției și râdea sau se minuna. *** Întuneric peste tot și doar pe mijloc este un ecran. Acolo Obama vorbește precum Trump. Atât de real, dar, de fapt, sunt doar imagini prelucrate pe calculator. Un fel de fake news. În următoarea camera este un singur dulap în mijloc. "Deschide-l", îmi spune Patricia. Mă apropii de el, trag de un sertar și se deschide jumătate de dulap. Înăuntru un francez se uita la TV. E o cameră atât de mare, dar el stă într-un dulap atât de mic și privește televizorul. Să fie tot despre influența mass-mediei? *** În această fotografie eram traumatizat, mă aflam în camera denumită "absurde horreur" – cu sânge peste tot, cu un labirint roșu, cu fotografii alb-negru din timpul războiului și cu oroare. Absurdă pentru că oamenii se luptă între ei. #museum #Toulouse 🌐#travel #travelling #vacation #visiting #traveler #instatravel #instago #wanderlust #trip #holiday #lifeofadventure #doyoutravel #tourism #tourist 🗺 #instapassport #instatraveling #mytravelgram #travelingram #igtravel #instalife #lovelife #traveling #travelblog #instago #TeoinToulouse

A post shared by Ionuț Teoderaşcu (@teoderascu) on

Noiembrie

Începutul lunii m-a găsit în Londra, printre tablourile din Galeriile Naționale din orașul britanic, traversând Tower Bridge sau urmărid o veveriță în grădina Catedralei Saint Paul. Acolo am găsit cei trei de 7: 7 kilometri în 7 ore pentru 7 obiective turistice, un articol pe care îl puteți citi aici. Când am revenit în Iași, am mers și am vizitat Grădina Botanică, care este cea mai mare din România, și spre finalul lunii am mers la Târgul de Turism de la București (cu echipa „Zig Zag prin România”).

Decembrie

Nici în ultima lună din an nu am stat prea mult pe acasă. Am fost la Alba-Iulia, unde am celebrat ziua României. Despre experiența de acolo am scris un articol pe blog: Patriotismul de 1 decembrie de la Alba-Iulia. După 12 ore cu trenul, am ajuns iarăși în Iași – am stat aici până aproape de Crăciun și apoi am mers acasă, la Galați. Anul îl închei în orașul meu de suflet, în Iași.

Pe lângă toate locurile pe care le-am văzut, în 2017, am întâlnit oameni frumoși și, cel mai important, m-am apropiat și mai mult de cei dragi mie. De fapt, amintirile cu ei sunt cele mai prețioase și pentru asta trebuie să-i mulțumesc anului 2017 că a fost atât de darnic și bun cu mine. Și ca voi toți, și eu sper ca 2018 să fie și mai bun, plin de călătorii, de oameni dragi, de amintiri și de voie bună.

La mulți ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s