„După ce am fost bătuți și gazați acasă, acum să venim să votăm?” | Peste 9.000 de voturi merg din Londra în România

În acest weekend, cât a ținut referendumul, s-a vorbit pe internet despre fenomenul Londra și s-au difuzat imagini cu românii de aici care stăteau la coadă pentru a-și exercita dreptul de a vota. Am mers în cele două zile și am petrecut câteva ore la secția de votare din Harrow, una dintre cele cinci din toată capitala Marii Britanii. Oamenii au stat până și trei ore la coadă pentru a vota, iar, la final, cifrele oficiale au arătat că peste 5.500 de români au votat în secția de votare din Harrow. Celelalte patru secții au adunat împreună un număr de aproximativ 4.200 de voturi.

I. Teoderascu_referendum_Londra-2

 

***

Este trecut de ora 11.00, afară este mult mai cald decât în prima zi, iar cetățenii români vin în grupuri să voteze. „Hai la vot! Hai la vot”, îndeamnă un bărbat trecut de 40 de ani, care oferă celor prezenți cărți religioase și CD-uri cu titlul „Îmi pasă de tine”. Din spate îi răspunde un tânăr dintr-un grup de cinci băieți: „Da’ ce să votez domnu’? Da sau nu?” Un prieten din gașcă se grăbește să dea un răspuns, după care toți încep să râdă în hohote: „El nu știe, el e gay.” Bărbatul zâmbește, pune mâna pe spatele tânărului și îl trage deoparte ca să-i explice care-i treaba cu refendumul. După câteva minute de discuții, minute în care bărbatul vorbea și tânărul dădea aprobator din cap, pare că se ridică ceața de pe fața băiatului și salută respectuos ajutorul oferit: Am înțeles! Doamne ajută! Intră în secția de votare și odată cu grupul de băieți, ies alți trei români, doi bărbați maturi și o femeie.

 

„De unde știu eu ce-am votat acum? Scrie undeva că votez legea cutare din Constituția cutare? Nu!”, spune femeia cu voce tare ca să se asigure că am auzit-o. Vede că am aparatul de fotografiat agățat de gât și mă întreabă dacă sunt de la presă. Îi spun că fac fotografii și că am venit să văd ce se întâmplă. Un bărbat dintre cei doi îmi povestește că a văzut pe internet că oamenii din țară s-au mobilizat și așa a decis să vină să voteze „nu”. Îmi zice că îl cheamă Dan și că a venit de ceva ani în Londra ca să-și facă traiul și să-și ajute și părinții de acasă. „Am vorbit cu mama azi dimineață și mi-a spus că a fost la biserică și că preotul le-a spus să meargă la vot că altfel nu o să-i mai împărtășească. S-a amestecat biserica cu religia. Păcat!”, se lamentează Dan în fața mea. Este calm, privește în pământ și mă tot întreabă cum am votat eu și ce cred eu despre tot ce se întâmplă. Vrea să afle părerea altora ca să știe dacă a procedat cum trebuie.

„Ăsta este un vot pentru Dragnea. Păi după ce am fost bătuți și gazați acasă, acum să venim să votăm pentru el?”, adaugă bărbatul.

Îl întreb dacă a fost pe 10 august în Piața Victoriei și se grăbește să-mi ofere un răspuns afirmativ, însă parcă nu mai reușește să-și găsească cuvintele, se pierde și înghite în sec. „Lasă, din martie o să plecăm toți de aici. Am vorbit cu un englez de la firma mea și așa spunea.” Mă mai întreabă o dată dacă am votat și apoi pleacă.

I. Teoderascu_referendum_Londra-13

Intru în primărie, acolo unde coada pare că nu se mai termină, mereu vin alții. „Aaa, tu ai venit cu copilul și mergi în față. Păi dacă știam, veneam și eu cu al meu și intram în față”, se aude vocea unei femei și apoi mai multe râsete. Pentru a nu-i lăsa pe copii să aștepte, familiile cu copii până în doi ani și gravidele au voie să intre în față și nu mai așteaptă la coadă. Mulți votanți vin cu cărucioare, cu copii în brațe sau cu ei de mână pentru a-și apăra familia, după cum afirmă unii. Mă așez pe unul dintre scaunele libere și fotografiez.

„Ești de la presă? L-ai văzut pe ăla de-afară? Trebuie fugărit de acolo, le spune oamenilor ce să voteze. Îi prostește cu homosexualitatea”, îmi spune un bărbat mai în vârstă din dreapta mea.

Fără să apuc să-i dau un răspuns, începe să-și exprime îngrijorările față de faptul că mâine Dragnea o să schimbe ce lege vrea din Constituție. „Tot îi dă cu iubirea. România nu se termină cu Dragnea”, face o pauză scurtă și apoi revine: „Mai sunt alți Dragnea. Mulți”. Îl cheamă Victor, este din Botoșani și a venit în Londra ca să stea cu nepoțelul lui.

I. Teoderascu_referendum_Londra-7
Victor este din Botoșani și a venit în Londra ca să stea cu nepotul lui.

În sala de așteptare o femeie vorbește tare, pare că face parte din comisie. „Cei care aveți mașini, mergeți la consulat ca să votați, acolo nu este nimeni”, spune răspicat femeia îmbrăcată din cap până în picioare în roșu. „Ce vreți, doamnă, să spuneți? Că nu mai ajungem să votăm aici?”, spune un bărbat care stă la coadă. Imediat încep oamenii să murmure și să se agite. „Mai bine mergeți afară să le spuneți celor de acolo. Ia uitați ce coadă este!”, adaugă un bărbat. Femeia se întoarce, se uită afară și își pune mâinile în cap. „Aoleu! Mai sunt și afară?!” Iese în grabă ca să-i anunțe. Un angajat de-al primăriei, care nu știe română, întreabă ce se întâmplă și cineva îi traduce. Se uită și el afară și spune râzând: „Adică doamna abia acum a aflat câți oameni sunt aici?”

I. Teoderascu_referendum_Londra-10

Urc scările și merg să văd ce se întâmplă la etaj. Oamenii mă privesc, se feresc de fotografii, însă nu-mi spun nimic. Mă așez lângă ușa camerei în care românii merg să voteze și declanșez de câteva ori butonul de pe aparat. Nu intru înăuntru pentru că nu am voie să fac fotografii. „Faceți poze să vadă toată lumea la ce coadă stăm noi. Nu-i normal!”, mi se adresează un bărbat, însă nu-mi pot da seama exact cine a spus asta pentru că sunt prea mulți. O familie iese grăbită din secția de votare. „Vezi, ți-am zis eu că așa e întrebarea. Mi-a trimis un prieten o fotografie. De unde știu ce-am votat acum?”, îi reproșează bărbatul femeii. Pare supărat, își face loc printre ceilați, coboară scările în grabă și pleacă. Petrec ceva timp cu copiii din sală care, de plictiseală, s-au așezat pe scări sau pe jos. Unii dintre ei stau pe telefoane, alții se joacă cu ursuleții de pluș sau cu alte jucării. Mă uit pe geam la coada de afară și pare că a rămas la fel.

I. Teoderascu_referendum_Londra-15

Cobor scările și încerc să anunț un observator de prezența bărbatului care împarte cărți religioase. „Unii oamenii spun că domnul de acolo face propagandă și sunt deranjați de asta”, îi spun calm și respectuos bărbatului îmbrăcat în alb. „Ce? Unde?”, îmi răspunde observatorul uitându-se la domnul de afară care pare preot. „Știți, nu are voie să facă asta. Președintele comisie știe asta? Nu face nimic?”, îi răspund bărbatului, deși știu sigur că știe despre ce vorbesc. „Da, da, o să-i spun președintelui…” Pleacă. În spatele meu două femei stau în fața unui tânăr, care s-a așezat pe un scaun. „Oare în țară cum e? Nu prea merg ăștia la vot. Ei, săracii, spun că votează cu Dragnea, i-au spălat pe creier. Îmi vine să plâng, băi! Măcar de-am fi șase milioane, nu contează dacă lumea votează da sau nu, dar să fim șase milioane”, le spune tânărul celor două femei, care dau aprobator din cap.

I. Teoderascu_referendum_Londra-16

După câteva ore, timp în care oamenii și-au schimbat greutatea corpului de pe un picior pe altul, au discutat față în față și pe telefoane despre importanța votului, și-au îndemant prietenii să vină la vot și au urmărit știrile de acasă, ies afară. Observ că nu mai sunt nici cărțile religioase, nici CD-urile, nici masa pe care ținea bărbatul lucrurile. Încerc să înțeleg ce s-a întâmplat, mai fac câțiva pași și văd o mașină de poliție. Îmi dau seama că omul a plecat, fie că a fost gonit de poliție, fie de teamă.

 

***

În țară se anunță că prezența la vot abia a atins 21% și toate discuțiile se mută în mediul online, acolo unde România pare dezbinată, unde oamenii se jignesc, se urăsc, unde dezamăgirea se transformă în postări. Dar tot acolo, România pare unită, alegătorii și fenomentul #boicot reușesc să suprindă și oamenii spun că acum suntem mai apoape de Uniunea Europeană. Un preot din Marea Britanie se laudă, în mediul virtual, că a stat acasă, că a schimbat becuri tot weekend-ul și că și-a comandat steagul României, fiindcă mâine o să-și facă un seflie cu drapelul, pentru că, afimă el, „sunt foarte mândru să fiu român!”

 

English version

“After we were beaten and gassed in our own country, now we should come and vote for Dragnea?”

 

It is passed by 11 o’clock and outside it is hotter than the first day. Romanian people come in small groups to vote at this Referendum. “Come and vote! Come and vote”, urges a 40 years old man who offers the voters religious books and CDs titled “I care about you”. From behind, a young man from a group of five boys responds: “What should I vote, mate? Yes or no?!”. A friend interrupts him, answers right away and then all of them laugh loudly: “He doesn’t know, he is gay.” The man smiles, puts his hand on the boy’s back and pulls him aside to explain. After some minutes of discussion, moments when the man was talking and the boy was nodding, the fog has been lifted and the boy starts to understand. “I see now. God help us!”, says the boy and then he and other boys enter the polling station. At the same time, two mature men and a woman get out.

“Now how do I know what I was voting for? Did they write on the ballot that I vote a specific law from a specific Constitution? No!”, says the woman out loud to be sure that I was listening to her. She sees that I have my camera and she asks me if I am from the press. I answer to her that I simply take photographs and I am here to see what is happening. One of the two men is telling me he saw on the Internet that people from Romania mobilised themselves and thus he decided to come here and vote “no”. His name is Dan and he came to London some years ago to earn money and help his parents from Romania. “I was speaking with my mum in the morning and she told me that she went to the church and the priest said if they won’t go to vote, he will not confess them anymore. The religion and politics got mixed up. It’s a shame!”, Dan complains. He is calm, his gaze is directed to the ground and he keeps asking me about my decision regarding the Referendum wanting to find out my arguments and my opinion. Based on other’s decision, he will know if his decision was right or not. “This is a vote for Dragnea. So, after we were beaten and gassed in our own country, now we should come and vote for him?”, added the man. I ask him if he was in Victory Square on the 10th of August when the event happened and he finds himself in a rush to answer me, but suddenly he can’t find his own words. “Anyway, on March we, all Romanians, will have to leave this country. I was talking with an English man from my workplace and that’s what he told me.” He asks me again if I was voting or not and then he leaves the polling station.

I get in the City Hall, a place where the queue looks like it will never end because people are coming on and on. “Aaa, you come with your child and think that you can break this queue. Well, only if I knew, I could have come here with my children, too”, a woman speaks and then all I can hear is a lot of laughter. Because they want to avoid to let children to wait too long, all the families with two-year-old children and all the pregnant women can go in the front of the queue and then they won’t wait too long. A lot of voters come with prams, with children standing in their arms or they are holding their hands. They are here because they want to protect their families, that’s what they said. I choose to sit down on a free chair and start starting photographing the queue. “Are you from the press? Did you see that guy from outside? They had to run him off because he was telling people how to vote. He makes people go bonkers with the homosexuality thing”, said an older man on my right.

I don’t have enough time to answer him because he starts again to express his concerns regarding the fact that Liviu Dragnea, the president of the main party from Romania, will change whatever law he will want from the Constitution. “He is speaking about love… Romania will not end up with Dragnea!”, he takes a short break and then he speaks: “There are a lot of Dragnea people in our country. A lot.” His name is Victor, he is from Botosani County and he came to London because he wanted to take care of his nephew.

In the waiting room, a woman is speaking out loudly, it looks like she is from the staff. “If you have cars, go to the consulate to vote because there are no voters there”, said the woman that is fully dressed up in red. “What do you mean, woman? Do you say that we can’t vote here?!”, said a man from the queue. Immediately, the people started murmuring. “You should go outside and tell this to the people there. Look how long is the queue from the outside!”, said a man. The woman turned around, looked through the window and put her hand on her head. “Oh, no! Are there others?” She gets out and an employer from the city hall, who doesn’t understand Romanian, asked what was happening and somebody translated to him. He looks outside, too and then he starts laughing: “So, did the woman had just find out how long is the queue? Now?!”

I am going upstairs because I want to see what is happening there. People are looking at me, sometimes they avoid being photographed, but they didn’t say a word. I am posting myself near the room’s door where people enter to vote and I am pressing the button. I chose not to go in because I can’t take photographs in that room. “Please, take photos because everybody should know and see how long is this queue. It isn’t normal!”, a man said to me, but I can’t figure out from where that sound came. A family gets out from the voting room. “See, I told you that is the question. A friend sent me a picture. Now how should I know what I was voting for?”, a man alleges to the woman. He looks upset and runs right away from the polling station. I am spending some time with the children here. Because they are very bored, they are sitting down right on the floor. They are playing on their phones or with their toys. Suddenly, my eyes turned around and saw again the queue from the outside, it is still long.

I saw a member from the staff and I tell him about that man who offers religious books in the front of the polling station. “Some people are saying that the man is doing propaganda and they are upset about it”, I told him respectfully. “What? Where?”, he answers me and looks at the man from the outside on the same time. “Do you know? He can’t do such a thing. The Commission President should know about this. Does he do nothing?”, I tell him and I am sure that he already knows what I am talking about. “Yes, yes, I will tell him…” He is leaving.

Next to me, two women are staying in front of a young man and they are talking about what it is happening today in Romania. “How is the atmosphere in our country? The Romanians from home aren’t going to vote. They, poor people, are saying that they are voting for Dragnea. They were brainwashed. I feel like crying, guys! At least, we should be six million, whether people are voting for yes or for no, we only need six million, that’s it”, the man tells to the girls and they are approving.

Another three hours just passed. During this time, people were changing their body weight from one foot to another, were discussing face to face or on their phones about the importance of this Referendum and urged their friends to come and vote or they just followed the news from home.

I am going out and now I can’t see that man who looked like a priest, the religious books, the CDs or even the table and I am trying to understand what was happening. After a while, I see the police car and I understand that the man ran away, maybe he got thrown out by the police or maybe he has just completed his mission.

***

In Romania, they have announced that this Referendum failed because they didn’t reach the minimum threshold and all of the discussion have just moved on the online world, where Romania looks very divided, where people are offended and hate the others, where the disappointment is turning into a new post on Facebook. But, also, in that world, Romania looks very united, the voters and the boycott phenomenon takes a lot of people by surprise. Now they are saying that we are closer to the European Union. A Romanian priest based in the United Kingdom is bragging, on the social media, that he stayed home that weekend and he changed some light bulbs. Also, he said that he ordered a Romanian flag from Amazon and the next day he would take a selfie with that flag because he is “very proud to be Romanian!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.