„Dacă îți iubeai țara, stăteai acasă.” | ‘If you had loved your country, you would have stayed home.’

Am luat cutia de bomboane ROM din dulap, mi-am pus broșa cu harta României în piept și am mers grăbit spre muncă. Era 1 decembrie, așa că simțeam că a venit timpul să le ofer englezilor o mică lecție de istorie despre locul din care vin. Numa’ că tot acolo, la locul de muncă, am dat și peste un românaș mai posomorât, care, după ce l-am servit cu bomboane și i-am urat la mulți ani, mi-a trântit-o-n față și mi-a zis: de ce faci asta?! Am început să-i spun cu-n simț patriotic că-mi iubesc țara și că deși sunt departe de țară… „Dacă o iubeai, stăteai acasă”, mi-a închis gura colegul meu român.

I took the ROM chocolate from the locker, I put on my pin with Romanian map and I rushed to work. It was on December 1st, (the Romanian National Day) so I felt that the right time finally arrived, I had to teach the English people a little history lesson about my own country. But, on that day, at my place-work, I met a Romanian man who looked gloomy. After I gave him some chocolate and I wished him happy national day, he asked me: ‘why are you doing this?!’ I told him with a very patriotic sense that I love my country and that although I am far away from the country… ‘If you truly loved you country, you were there now’, my Romanian colleague shuted me up.

Trafalgar Square, London

***

După ce-am absolvit cele 12 clase, m-am aventurat în gânduri și mi-am propus să merg să studiez în străinătate. Mocnea în mine o dorință de a pleca cât mai departe de locul în care stătusem atâția ani, doar că timpul trecea și eu nu făceam nimic spre îndeplinirea planului meu profesional. După câteva luni, eram student într-un oraș dinspre nordul Moldovei, cam la 150 de kilometri de casă, tot departe, doar că mă urcam în mașină sau în tren, nu în avion, ca să ajung acasă.

After I graduated high-school, I ventured myself into my own thoughts and I planned to study abroad. There was a desire in me to go as far as I can from the place I had spent so many years, but the time passed, and I was doing nothing to fulfil my professional plan. After a few months, I was a student in a city from Northern Moldova, (a region of Romania) about 150 kilometres from home, all away, just that I had to get in the car or on the train, not on the plane, to get home.

Au trecut și cei trei ani de facultate, timp în care am refuzat să merg să studiez măcar un semestru într-o altă țară din două motive: 1. patriotismul prostesc mă ținea pe colinele ieșene; 2. coșmarul liceeanului îmi spunea că nimeni și nimic nu trebuie să-mi strice media mea aproape perfectă. Așa că la finalul celor trei ani de studii, am ținut discursul șefului de promoție și, după acel moment, când eram întrebat unde merg mai departe, la master, spuenam că nu știu.

All those three years of faculty went by and during that time I refused to go to study at least one semester abroad for two reasons: 1. stupid patriotism kept me on the foothills of Iași; 2. the high-school student’s nightmare made me think that nobody and nothing should ruin my almost perfect final grades. So at the end of those three years of study, I made a speech as the valedictorian, as Americans would say, and after that moment, when somebody would ask me about my future, about my postgraduates studies, I said that I didn’t know, yet.

Dar știam, cu câteva luni înainte, îmi decisesem soarta. Mă apucasem de rezolvat teste IELTS, plătisem taxe de sute de lei, îmi scrisesem o scrisoare prin care mă recomandam și chiar îmi rugasem doi profesori să scrie și ei un text despre mine. După 2-3 ore de la discursul meu de absolvire, care se închieiase cu „azi e prima zi în care părinții mei vin cu mine la facultate”, aflasem rezultatele de la primul examen IELTS. Nu obținusem scorul dorit, între mine și Londra stătea un 0.5. Au urmat alte câteva săptămâni în care am încercat să vorbesc mai mult engleză decât română și, într-un final, pe 13 septembrie 2018 eram în avion și plecam spre Londra.

But I knew, a few months before, I had decided my fate. I had just been starting to solve IELTS tests, I had paid taxes, I had written my personal statement and I had asked my teacher to write a letter of recommendation. A couple of hours after my graduation speech which I ended with ‘today is the first day when my parents were coming with my at the university’, I foud out my results of the first IELTS test. I didn’t get the desired score – between me and London was an 0.5. That moment was followed by weeks when I tried to talk more in English than in Romanian and, finally, on September 13, 2018, I was on the plane, leaving my country and starting a new chapter in London.

Am văzut din întâmplare acest mesaj la universitate. Nu știu cine l-a scris.
I’ve seen this message by chance at the university. I don’t even know who wrote this. It says ‘welcome’ in Romanian.

Au trecut patru luni de atunci și odată cu aceste luni s-a dus și primul semestru de la facultate. Nu știu dacă sunt pregătit să-i răspund fostului meu coleg (între timp a plecat în România), dar, întâi de toate, am încercat să-mi răspund mie. De ce m-am înscris în trendul ăsta de a studia în străinătate?

It’s been four months since then and with those months gone, my first semester at University of Westminster was over, too. I don’t know if I am ready to answer to my ex-colleague (meanwhile he went back to Romania), but, first of all, I have to answer myself. Why did I enrol in this trend of studying abroad?

Îmi iubesc țara, chiar dacă în ea locuiesc și Dragnea, și Viorica, și toți PSD-iști. România nu este doar despre ei și oricum ei devin oarecum și un motiv care mă impulsionează să fac și mai bine ca apoi să am puterea de a schimba. (E ca-ntr-un basm, aveam de-a face cu răul necesar.)

I love my country, even if Liviu Dragnea (the president of the main party from Romania, PSD), Viorica Dăncilă (the prim-minister) and all those people from PSD live there, too. Romania is not just about them and after all they become a reason that motivates me to do better and then to have the power to change something. (It’s like in a fairytale, I had to do with the necessary evil.)

În primul rând, am venit aici pentru că nu am găsit în țara programul de master pe care mi-l doream – fotografie documentară și fotojurnalism. Ș-apoi adevărul este că am simțit că trebuie să plec, că am nevoie să învăț lecții pe care în România nu le pot învăța. Spre exemplu, deși fac parte dintr-o familie de emigranți (fratele meu și cele două surori locuiesc de ani buni în alte țări europene), n-am putut să înțeleg până acum prin ce trece un emigrant – cum își caută conaționalii din împrejurimi în încercarea aproape disperată de a se simți ca acasă, cum intră în magazinele românești doar pentru a citi câteva etichete în română și cum relațiile de familie și de prietenie se limitează la îmbrățișări online și apeluri video sau audio care mai alină dorul.

Firstly, I came here because I couldn’t find the desired postgraduate programme – documentary photography and photojournalism. The truth is that I felt I had to leave, that I needed to learn lessons that I cannot to learn in Romania. For example, although I am part of a family of emigrants (my brother and my sisters have been living for years in other European countries), I couldn’t been able to understand what an emigrant is going through until now – as he looks for his compatriots in the near-desperate attempt to feel like home, how he enters in Romanian shops just to read a few labels in Romanian and how the family relationships and friendships are limited to virtual hugs and video or audio calls which relieve the pain of being away.

Video calls

Încă nu știu dacă este un motiv anume pentru care am ales Londra (în afara celui ce ține de barierele lingvistice), dar știu că această experiență îmi va fi de folos. Și-am început deja să adun, să dezvolt și poate când mă voi întoarce (de tot) în Iași, voi fi de parte cealaltă a catedrei.

I don’t know, yet, whether this is a particular reason why I chose London (apart from the language barriers) but I know that this experience may be of use to me in the future. I have already began to gather, develop and maybe when I’ll be back in Iași (the city where I studied), I’ll be on the other side of the professor desk.

Photo from ‘I’m desperate’ book by Gillian Wearing

Îmi iubesc țara, chiar dacă sunt la peste 2.500 de kilmetri de casă, însă am nevoie de acest zbor pentru a-mi ascuți aripile. Și pe mama o iubesc, mai mult decât îmi iubesc țara, dar n-aș putea sta numai lângă ea, pentru că iubirea are nevoie și de distanță și de sentimenul pe care doar noi îl numim „dor”.

I love my country, even if I am over 2.500 kilometres away from my home, but I needed this flight to sharpen my wings. I love my mother, too, more than I love my country, but I can not just stand by her all the time, because love also needs distance and the feeling that only Romanians can call ‘dor’, a mixture between missing a person, love, affection, pain and desire.

4 thoughts on “„Dacă îți iubeai țara, stăteai acasă.” | ‘If you had loved your country, you would have stayed home.’

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.