Dacă stăteam acasă

Am întâlnit, în Londra, români care nu au copilărit deloc în țară, care au fost mereu pe drumuri, dintr-un loc în altul, în funcție de puterea economică. Tot aici am dat și peste români care au decis, nu de mult timp, că este necesar să plece în străinătate – fie pentru a studia, fie pentru a găsi un loc de muncă mai bine plătit. „Mi-au spus verii mei că e mai bine aici și, uite, am venit.” 

Dacă motivele sunt cât se poate de diverse, începuturile par să fie cam la fel. Pe o vreme, când ploioasă, când senină, îți cauți o cameră în care să locuiești, care să fie cât mai ieftină posibil și în care, cu puțin noroc, se și poate trăi cât de cât confortabil. La final, ajungi să dai în jur de 300 de lire pe o cameră la fel de mică ca debaraua ta de acasă. Și pentru că încă gândești în lei, convertești lirele și-ți dai seama că din 1500 de lei, în România, nu doar că-ți plăteai chiria pentru un apartament cu două camere, dar îți mai și rămâneau bani să trăiești o lună-ntreagă. Zilele trec, acum vorbești mai mult în fața ecranului decât o făceai înainte; te plimbi pe străzi londoneze, dar asculți muzică românească-n căști; îți faci cumpărăturile într-un market britanic, dar în bucătăria pe care o împarți cu câțiva străini miroase tot a mâncare românească; pe stradă întorci capul când auzi un cuvânt în română și-ți spui în gând „ăsta-i de-al nostru”. Ești conștient că aproape toți cei dragi au rămas acasă și le spui mereu că ți-e dor de ei, dar nici aici nu te simți prea străin căci, dacă ai nimerit în zona care trebuie, îți vine să juri că trăiești tot în România. Intri într-un restaurant și nu de puține ori comanzi tot în românește, frizerului îi explici tot în română cum să te tundă, iar bârfele tot în limba maternă iau viață. Salariul e mai mare, poate cât al unui profesor universitar din România și asta fără să-ți fi bătut capul cu doctoratul, însă îți urmărești timpul liber cu lupa, de teamă să nu-i pierzi urma. După un an sau doi îți spui că mai stai încă unul și apoi pleci în România sau cel puțin asta le promiți celor din țară când te întreabă când vii acasă. Alteori te gândești că o să stai aici, locul ăsta pare mai puțin corupt, traiul ți-e mai bun, iar cu dorul vezi tu cum faci. Asta până-ntr-un punct.

De aici începi să te întrebi cum ar fi fost viața ta dacă rămâneai acasă. Ce aveai sau ce nu aveai? Unde erai acum? Și odată prins în capcana asta a gândurilor, greu îți mai găsești ieșirea.

Am ajuns în Londra pe 13 septembrie 2018. Aveam un troler și un ghiozdan mare-n spate, de ăla de călătorit pe munte. Am venit aici ca să studiez fotografia documentară și m-am chinuit să-mi înghesui hainele și sutele de amintiri din studenția mea de la Iași (pe care tocmai o lăsasem în urmă) într-o cameră dintr-o casă plină cu români. De atunci și până acum am fost interesat de migrare, de căutarea identității culturale într-o altă țară decât în cea în care ai crescut. Despre români a fost și prima mea expoziție fotografică și tot despre români o să fie și a doua. În călătoria mea prin Londra, am întâlnit mulți conaționali pe care i-am pus să-și imagineze cum ar fi fost viața lor dacă stăteau acasă. Cumva a devenit modul meu de a încerca să-mi dau mie răspunsul potrivit, să-mi spun că am luat cea mai bună decizie și că e bine c-am plecat. Doar că răspunsurile pe care le-am primit m-au făcut să sap și mai mult în interior, nu să acopăr rana abia deschisă. Fotografiile pe care le-am făcut acestor români sunt nu doar o dovadă, ci o amintire puternic ilustrată care mă întoarce inevitabil tot la ziua de 13 septembrie 2018, la ziua în care am ales să plec, nu să rămân.

„Dacă stăteam acasă, lucram la o fabrică de confecții unde am lucrat în ultimii 32 de ani.”
„Dacă stăteam acasă, era nașpa.”
„Dacă stăteam acasă, dădeam la facultate.”

Proiectul a fost publicat și pe contul de Instagram al revistei „Decât o revistă”. (DoR)

View this post on Instagram

Am ajuns în Londra pe 13 septembrie 2018. Aveam un troler și un ghiozdan mare-n spate, de ăla de călătorit pe munte. Am venit aici ca să studiez fotografia documentară și m-am chinuit să-mi înghesui hainele și sutele de amintiri din studenția mea de la Iași (pe care tocmai o lăsasem în urmă) într-o cameră dintr-o casă plină cu români. De atunci și până acum am fost interesat de migrare, de căutarea identității culturale într-o altă țară decât în cea în care ai crescut. Despre români a fost și prima mea expoziție fotografică și tot despre români o să fie și a doua. În călătoria mea prin Londra, am întâlnit mulți conaționali pe care i-am pus să-și imagineze cum ar fi fost viața lor dacă stăteau acasă. Cumva a devenit modul meu de a încerca să-mi dau mie răspunsul potrivit, să-mi spun că am luat cea mai bună decizie și că e bine c-am plecat. Doar că răspunsurile pe care le-am primit m-au făcut să sap și mai mult în interior, nu să acopăr rana abia deschisă. Fotografiile pe care le-am făcut acestor români sunt nu doar o dovadă, ci o amintire puternic ilustrată care mă întoarce inevitabil tot la ziua de 13 septembrie 2018, la ziua în care am ales să plec, nu să rămân. 📸: "Dacă stăteam acasă", proiect de @teoderascu. Ionuț Teoderașcu are 22 de ani, studiază fotografie documentară și fotojurnalism în Londra.

A post shared by DoR (Decât o Revistă) (@decatorevista) on


English version

If I had stayed home

I met, in London, Romanians that didn’t grow up at all in their country, that were always on the road, from a place to another, depending on their financial power. Also, I have met here Romanians who decided that it is necessary to go abroad — maybe to study, maybe to find a better paid job. “My cousins told me that it is much better here, so here I am”, my barber told me a few weeks ago. The latest statistics say that over 3,6 millions of Romanians live abroad and over 400.000 of them live in the United Kingdom (they became the second biggest non-British nationality in the UK, according to the Office for National Statistics).

Manuela is 54 years old and she came to London in October 2018. In Romania she worked in a garment factory for 32 years and one day she decided to emigrate. She lived in London with her daughter, a student, but because she couldn’t find a well-paid job which didn’t require to speak English, she went back to Romania. Cristina worked in London for one month and after that experience she decided to go back in Romania because, as she said, there is much more comfortable. Nicoleta, 22 years old, came to London to study Tourism Management and she thinks that she didn’t make the right choice because it is very hard to live far away from home. `Everything is expensive here and everyday I have to carry the pressure of my rent payment, which is very high’, she said. ‘Few years ago I had a negative experience by moving to another country with my family and I was sure I will never repeat that mistake. I got back home after three days of school and I couldn’t imagine myself as an immigrant even if more than a half of my family lives abroad. Finishing my undergraduate studies in Romania was like a challenge for me: will I start to search for a job on a saturated market? is there any chance for me? This was the reason that made me take into consideration to study abroad. Now I am studying in an international environment, with many points of view, in a cosmopolitan city. Even I don’t really enjoy the burdens that this city brings to me, I am thankful for this scenario of my life and I hope I can achieve the best for when I will get back home someday with a fresh attitude and trying to fix the things that are going wrong in Romania’, Nicoleta told me. Sandu came in London three years ago to live here with his girlfriend and Andrei decided to emigrate because he wanted to earn a lot of money and then to go back to Romania to open his own barbershop. Stelian came to London to become a good chef. Now he lives in London with his wife and his two daughters and he runs his own restaurant in Pinner, where Maria, also a Romanian, works.

If the reasons seem to be very diverse, the beginning looks alike, as well. On a moody weather, when rainy, when clear, you’re looking for a room where to live, to be as cheap as possible and, with a bit of luck, to live in a comfortable way. In the end, you get to pay 600 pounds for a room as small as the cupboard of your house from Romania. And because you’re thinking in Romanian currency (lei), you convert the pounds and you figure out that from 3000 lei, in Romania you could pay the rent for a two bedroom flat, but also you could live the rest of the month with some money. Days are passing by, now you talk in front of your phone more that before; you walk on the streets of London, but listen to Romanian music; you buy things from a British market, but in your kitchen, shared with other strangers, there’s a smell of Romanian dishes. You are aware that your loved ones are home and you tell them you miss them, but here you don’t really feel like a foreigner. If you hit the right area you could tell that you still live in Romania. You go into a restaurant and not to many times you order in Romanian. You go to the barbershop and explain in Romanian to the hair stylist how you would like your hair to be cut. And the gossip (in the Romanian language, as well) is still on the streets. The salary is bigger, maybe like the one of a university professor in Romania. This happens without actually bothering to study a PhD, but you’re also looking for free time with a magnifying glass, because you’re too afraid to lose it. After one year or two you explain to yourself that you are going to stay only one more or maybe two years and then you’ll go back to Romania. ‘I came here to study and for the professional experience, but since my first day here I knew that one day I will go back to my country, because home is home’, Jessica told me, a young girl who came in London, three years ago. But she (as many others Romanians that I met) is not sure about it, when we talk about a precisely time. ‘When will I go back? I don’t know… maybe when I’ll be old?!`, said Jessica. And that’s how the answer became in many cases only one explanation that you give as a promise to your relatives and friends when they ask you when you will come back home. Sometimes you think you will stay here, this place looks less corrupt, life is better, and maybe you will handle the thing about missing people. This happens to one point.

From now on you start to question yourself how would your life have looked like if you would had stayed home. What would you had and what not? Where would you be now? And then caught in this trap of thoughts, you will find the exit very hard.

I came to London on September 13, 2018. I had a troller and a big orange backpack, one that you take on when you hike. I came here to study Documentary Photography and Photojournalism and I struggled to squeeze my clothes and hundreds of memories from my undergraduate studies in Iași in a house full of Romanians. Since then I have been interested in migration, in finding the cultural identity in another country than the one in which you grew up. My first photography exhibition was about Romanians, as well as the second one. In my travel through London I met a lot of compatriots that I have asked to imagine how their life would have looked like if they would have stayed home. Somehow, it became the way to give answers to myself and convince myself that I took the best decision and that is good that I left. The only thing is that the answers that I have received made me dig more, but not to cover the wounds. The photographs that I took to these people are not only a proof, but a illustrated memory  that inevitable makes me get back to that September 13, 2018, the day I decided to leave, not to stay.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.