Blogger, jurnalist sau fotograf?

Eu de când mă știu mi-a plăcut să ascult poveștile altora, să trag de mine și să fiu cât mai creativ, să inventez idei și pe care cu încăpățânare să le duc la îndeplinire. Când eram mic mergeam acasă și spuneam că „doamna învățătoare ne-a zis să pregătim o compunere”, chiar dacă, în realitate, eu primisem doar de citit. Mințeam și mă chinuiam să stăruiesc. Apoi am mai crescut și, pe la finalul liceului, la o întâlnire despre carieră și viitor, s-au pus cap la cap câteva sinapse și am zis că jurnalist vreau să mă fac. Legam ideea de jurnalism cu blogul pe care-l aveam pe-atunci. Scriam chestii foarte sentimentale.

În primul an de facultate, după ce un profesor drag mie a văzut cam ce-i de capul meu, m-a tras deoparte pe holul universității și mi-a zis: „Teoderașcu, ce faci tu acolo pe blog nu e jurnalism!” Nu știam dacă să mă bucur că profesorul tocmai mărturisise că-mi citește blogul sau să mă-ngrijorez. După câteva discuții interioare, am decis că trebuie să las blogul în așteptare și am început să pun accentul pe fapte. Vorbeam și scriam despre persoane reale, mai mult despre alții decât despre mine, aveam reguli peste care nu-mi permiteam să trec. Așa se face că am scris, în trei ani, aproape numai texte jurnalistice.

După facultate, am venit în Londra. Aici, la master, profesorii mi-au spus că cea mai tare poveste o găsesc doar dacă aplic filtrul personal. Adică să spun povestea mea folosindu-mă de poveștile altora, un fel de strat peste strat. Și tot aici am început să gândesc mai mult în imagini, să vreau să scriu o poveste pornind de la imaginea cutare (pe care deja o aveam conturată în minte). În primul an de master mi-am dezvoltat și un simț al dracului de genial de a documenta cam tot ce văd.

Acum limitele lumii mele, așa cum spunea dl profesor Dumistrăcel, s-au extins, așa cum au făcut-o și limitele limbii mele. Visez să fotografiez și să scriu povești despre oameni din diferite colțuri ale lumii, dar cel mai mult visez să mă-ntorc acasă și să fac ce-am învățat aici, să pictez cu lumină și cuvinte portrete și priveliști românești. 

Nu mă numesc blogger pentru că ce fac eu aici nu este doar blogging. E mai mult decât a-mi scrie, într-un mod informal, propriile gânduri despre mine. Nu mă numesc nici jurnalist pentru că nu mai fac parte din nicio redacție și, cred eu, am nevoie de mai multă experiență pentru a mă numi oficial jurnalist. Nu mă vreau înscris nici în categoria de fotografi profesioniști. De fapt nu-mi iau nicio etichetă din acestea trei pentru a nu intra în arenă fără a avea certitudinea că am șanse foarte mari de a „câștiga”, de a face o muncă originală, creativă și de impact. Mă numesc, în schimb, un creator de conținut scris și vizual. Asta mi-e etapa, o accept și mă folosesc de ea pentru a trece la următorul nivel. Și până-atunci și după-aceea stăm la povești pe teoderascu.com.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.