23 dilematic

Până să fac 18 ani, așteptam cu cea mai mare nerăbdare ziua mea de naștere. „Încă doi ani, încă un an”, așa-mi număram. Credeam că la 18 ani o să am puterea să-mi schimb viața pe care o consideram oarecum plictisitoare, că o să aleg ce și cum vreau. Odată dotat cu 18 ani în buletin, am descoperit că nu-ți servește nimeni pe tavă ceva puteri magice. Și de-atunci, în fiecare an, în apropierea zilei mele de naștere intru într-o stare de incertitudine, (1) nu știu dacă să mă bucur de faptul că mai toți prietenii din offline și online își amintesc de mine și-mi trimit mesaje seci sau de-a dreptul impresionante sau (2) să mă-ntristez că a mai trecut un an și (poate) presiunea socială apasă și mai tare pe umerii mei.

Trec anii de nici n-apuc să-i număr și uneori, îmi iau liber, stau pe gânduri și-mi-i calculez. „Nu-mi vine să cred că fac 23 de ani.” Printre ei și-au făcut loc o copilărie tare nebună, cu înjurături abia învățate, râsete, cățărări prin copaci, julituri, plânsete, prietenii; vreo 16 ani de școală în care-am fost băiatul silitor, aranjat la cravată, pregătit, în prima bancă și cu rezultate bune; și din primele două am ieșit, ceva șifonat, cu o nostalgie față de copilărie și de viața la țară și cu două pasiuni, una pentru scris și alta pentru fotografie.

Al 23-lea an din viața mea mă prinde-n Londra, casa mea din ultimele șapte luni. Într-un moment cu din ce în ce mai puțini prieteni, c-o presiune lunară de a plăti o chirie exorbitantă, dar cu un vis care prinde și mai mult contur. Am același entuziasm de a face lucrurile să meargă, scriu cu o și mai mare ardoare și fac fotografii vesel ca un copil. Îmi place să ies des din propria-mi carapace, ador să explorez, să caut povești, să cunosc oameni noi și, de aceea, exteriorizarea mea (un modest „hei”) vine prin scris și imagine. E exact ce fac acum.

Dilemele îs dileme. Le-am avut pe cele de la 18 ani, le-am avut pe cele de la 22 de ani și acum, în continuare, le am pe astea de la 23 de ani. Cu ele și c-o dorință pusă în timp ce suflu spre o lumânare alerg spre visu-mi. Și, în timp ce fac asta, ca la fiecare zi de naștere, mă opresc și vă mulțumesc pentru urări, pentru citire și susținere!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.