23 dilematic

Până să fac 18 ani, așteptam cu cea mai mare nerăbdare ziua mea de naștere. „Încă doi ani, încă un an”, așa-mi număram. Credeam că la 18 ani o să am puterea să-mi schimb viața pe care o consideram oarecum plictisitoare, că o să aleg ce și cum vreau. Odată dotat cu 18 ani în buletin, am descoperit că nu-ți servește nimeni pe tavă ceva puteri magice. Și de-atunci, în fiecare an, în apropierea zilei mele de naștere intru într-o stare de incertitudine, (1) nu știu dacă să mă bucur de faptul că mai toți prietenii din offline și online își amintesc de mine și-mi trimit mesaje seci sau de-a dreptul impresionante sau (2) să mă-ntristez că a mai trecut un an și (poate) presiunea socială apasă și mai tare pe umerii mei.

Trec anii de nici n-apuc să-i număr și uneori, îmi iau liber, stau pe gânduri și-mi-i calculez. „Nu-mi vine să cred că fac 23 de ani.” Printre ei și-au făcut loc o copilărie tare nebună, cu înjurături abia învățate, râsete, cățărări prin copaci, julituri, plânsete, prietenii; vreo 16 ani de școală în care-am fost băiatul silitor, aranjat la cravată, pregătit, în prima bancă și cu rezultate bune; și din primele două am ieșit, ceva șifonat, cu o nostalgie față de copilărie și de viața la țară și cu două pasiuni, una pentru scris și alta pentru fotografie.

Al 23-lea an din viața mea mă prinde-n Londra, casa mea din ultimele șapte luni. Într-un moment cu din ce în ce mai puțini prieteni, c-o presiune lunară de a plăti o chirie exorbitantă, dar cu un vis care prinde și mai mult contur. Am același entuziasm de a face lucrurile să meargă, scriu cu o și mai mare ardoare și fac fotografii vesel ca un copil. Îmi place să ies des din propria-mi carapace, ador să explorez, să caut povești, să cunosc oameni noi și, de aceea, exteriorizarea mea (un modest „hei”) vine prin scris și imagine. E exact ce fac acum.

Dilemele îs dileme. Le-am avut pe cele de la 18 ani, le-am avut pe cele de la 22 de ani și acum, în continuare, le am pe astea de la 23 de ani. Cu ele și c-o dorință pusă în timp ce suflu spre o lumânare alerg spre visu-mi. Și, în timp ce fac asta, ca la fiecare zi de naștere, mă opresc și vă mulțumesc pentru urări, pentru citire și susținere!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.