Bilațul primului semestru de emigrare

Profesorul meu de Limbaj Jurnalistic, Stelian Dumistrăcel, îl cita mai în fiecare oră pe Ludwig Wittgenstein și spunea că „limitele limbii noastre sunt limitele lumii noastre”. Nimic mai adevărat.

Am decis să emigrez în Londra, pe 13 septembrie 2018, cu gândul de a-mi continua studiile, de a adăuga lângă eticheta de „jurnalism”, obținută la Iași, și cuvântul „foto”. Și cum în Londra timpul nu trece, ci fuge, aproape că nu mi-am dat seama cum au trecut cele nouă luni, implicit primul an de master. În alergătura aceasta de acasă spre muncă sau universitate și invers, nu am mai apucat să vorbesc cu mine, să mă uit în spate și să-mi calculez cu precizia unui contabil, câte s-au schimbat și câte nu, în principiu, ce e bine și ce e rău. Aleg să fac asta după primul semestru de emigrare și înainte de a părăsi Londra pentru 3 luni.

Spațiul fizic

Deși obișnuiam să călătoresc și când locuiam în țară, distanțele mi se păreau, totuși, mult mai mari, iar ideea mutării într-o altă țară îmi provoca un sentiment de anxietate. Londra mi se părea departe și din cauza faptului că mă declarasem meteo-dependent îmi creasem în cap o imagine cu un oraș mereu pus pe ploaie, friguros, mohorât și întunecat. Odată înfruntat balaurul, ceața s-a răspândit și urâtul nu doar că a devenit acasă, ci și frumos, atrăgător. Până în România niciodată drumul nu a fost prea lung și de aceea limita fizică a fost trecută sau cel puțin extinsă. De aici se simte altfel, mai ușor mă urc în avion, autobuz, metrou și mult mai repede îmi fac bagajele. (citește Turist în Londra, cel mai bun oraș studențesc din lume)

Spațiul social

Nu trebuie generalizat, desigur, însă viața mea socială s-a diminuat și asta nu doar din cauza faptului că nu mai gășești la fiecare colț de stradă oameni gata puși pe povești, ci și din cauza sentimentului de a ajunge cât mai repede acasă și de a te închide în cameră c-o poză de-acasă în brațe. Exagerez, însă uneori așa se simte. Cu toate acestea, am găsit și oameni care au tras de mine, care și-au dat seama că-s nou și care s-au oferit să-mi fie amici. Doar că procesul e mai complicat, gândesc în română, traduc atent în engleză și parcă tot nu sună cum voiam eu. Ba mai mult, trăiesc cu gândul că mai stau aici „încă un an” și că „poate o să plec”. Atunci ce-o să se întâmple cu relațiile inter-umane stabilite? Distanța niciodată nu mi-a făcut bine și-mi zic că „n-are rost”.

Spațiul cultural

Citesc mai puțină beletristică și mai multe articole științifice. Când întru într-o librărie mă fâstâcesc, nimic nu-mi convine, iar cărțile sunt mai scumpe decât acasă. Mă salvează biblioteca, acolo deschid mult mai multe cărți decât o făceam acasă, mi s-a lărgit aria de interes și descopăr mai mereu idei numai bune de notat. Am început să citesc mai mult de pe ecran, decât de pe foaie, deși plăcerea scufundării într-o carte reală nu se compară cu nimic.

Nu mă mai uit atât de des la TV, dar ascult radio cu-o sațietate nemaîntâlnită până acum. Dimineața dau play radioului chiar înainte de a intra pe Facebook; când alerg prefer să ascult radio, nu muzica mea de pe Spotify; și-n plus mi-a crescut și apetitul pentru podcasturi. Sunt un nostalgic. Radioul mă face să mă simt mai aproape de casă. Constant îmi suflă cineva în ceafă și acest suflu alungă singurătatea, căci radioul nu-i doar un robot de redat muzica, ci are și un suflet în spatele butoanelor.

La început mergeam mult mai rar la cinema, însă acum numărul de vizite a luat amploare. Încă mă las pierdut pe Netflix și HBO, acolo unde caut mai des filme produse de britanici, despre istoria locului și, în general, filme sau seriale în care apar imagini din Londra. Tresar când văd Tower Bridge prăbușit într-un film de acțiune și încă îmi zic în minte „am fost și eu acolo”.

Spațiul economic

Am alergat într-o cursă epuizantă. 3 zile la universitate, 4 zile a câte 12 ore la muncă. Am încercat să fac performanță la ambele și, ce-i drept, am obținut rezultate chiar foarte bune. Însă m-am ales cu oboseală și cu dorința de a evada. Sunt independent financiar, cât produc, atât consum, doar că mă bântuie comparațiile. Cifrele au rămas la fel, o bere aici e 7 lire, o bere în țară e 7 lei. Însă 7 lire înseamnă 35 de lei, adică 5 beri în țară. Sigur, e doar un exemplu, poate nu prezintă o acuratețe foarte precisă, însă cam așa stau lucrurile. Uneori îmi vine să-mi iau salariul și să fug în țară: scap de 400 de lire pe cazare+utilități, în jur de 100-150 de lire pe mâncare, pe puțin 125 de lire pe transport și alte asemenea. Însă, ce-i drept, îmi rămân bani și pentru mine. (citește Cum îți plătești studiile? | Student în Londra)

Spațiul profesional

Dacă aș face un grafic pentru toate aceste spații, cred că acesta despre care vă spun acum ar ocupa primul loc. Oportunități, galerii, expoziții, cărți, întâlniri, echipamente sunt doar câțiva termeni care-mi vin acum în minte. Dacă ai bani și timp, aici poți crește ca plantele-n solar. Eu în prezent studiez Fotografia documentară și Fotojurnalismul la University of Westminster și într-un an de master, am avut două expoziții fotografice (aici și aici), mi-am realizat prima carte de fotografii, am fost la cel mai mare târg foto din lume, la Paris, și la altele mai mici în Londra. Am vorbit cu fotografi aflați cât mai aproape de vârful piramidei, am primit indicații și am început să mă localizez în acest domeniu. Am citit, m-am documentat și am avut și uneltele necesare de a pune în aplicare. Nu-i suficient, însă e mult mai mult decât aș fi făcut în țară.

Spațiul moral

Toate au un preț.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.