Valentin Gheorghian, architect: ‘It’s said that London is a metropolis, but how does it help me if I don’t feel like home?’

[RO] Valentin Gheorghian, arhitect: „Se zice că Londra e zonă metropolitană, dar la ce mă ajută pe mine, dacă eu nu mă simt ca acasă?

If I had stayed home, I wouldn’t have understood
what you are giving up when you leave home.

Valentin Gheorghian a ajuns în Londra pe 2 ianuarie 2016 și îmi spune că, după acești trei ani, a constatat că, în ciuda bunului trai financiar, nu-i place aici din cauza relațiilor care se stabilesc între oameni. „Acasă mai vorbești cu un vecin, mergi cu un prieten la o bere, stai de vorbă c-o doamnă în autobuz și se simte relaxarea, apropierea umană. Aici fiecare e cu treaba lui, dacă ieșim, după muncă, la o bere, toți se uită la ceas și nu știu cum să facă să plece mai repede, în metrou primești numai coate-n cap, e căldură, se simte oboseala și în niciun caz nu intri în vorbă cu un străin. Se zice că e zonă metropolitană, dar la ce mă ajută pe mine, dacă eu nu mă simt ca acasă?” 

Valentin Gheorghian arrived in London on January 2, 2016 and he tells me that, after these three years, he found that despite financial well-being, he doesn’t like it to be here because of relationships that are established between people. ‘Back home you talk to a neighbor, go out with a friend for a beer, talk to a lady on the bus and you can feel the leasure, the human approach. Everyone here is on his own, if we go out for a beer after work, everyone looks continuously at their hand clock and they cannot wait to leave earlier, in the subway it’s very crowded and warm, you can feel the fatigue, and you can’t simply talk with strangers beside you. It’s said that London is a metropolitan area, but how does it helps me if I don’t feel like home?

Arhitect de meserie, Valentin este din Bacău, dar a studiat 6 ani la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și își amintește că încă din studenție îi plăcea să călătorească, să plece prin Franța, Germania, Letonia și-n alte țări ca să învețe, să prindă cât mai multă experiență. A absolvit în 2013 și pe-atunci nu avea de gând să meargă înapoi în Bacău pentru că i se părea plictisitor și mult prea mic pentru spiritul său de aventurier. Doar că a primit o ofertă de muncă tocmai de la Bacău și, pentru că trebuia să-și finalizeze stagiatura, a ales să se întoarcă acasă. Acolo a lucrat la proiecte de modernizare a stadionului din Bacău și a penitenciarului din Bacău și a acumulat experiența de care avea nevoie. 

Valentin is an architect and he is from Bacau, Romania, but he studied for 6 years at the ‘Gheorghe Asachi’ Technical University from Iasi, one of the largest city from Romania. He remembers that, during his studies, he liked to travel, to go to France, Germany, Latvia and other countries in order to learn and to gain as much experience as possible. He graduated in 2013 and, after his graduation, he refused to go back in his home-town because it seemed boring and too small for his adventurer sense. However, he just received a job offer from Bacau and, because he had to complete his internship, he chose to go home. There he worked on projects of which aim was to modernize the stadium from Bacau and the Bacau penitentiary and, thus, he gained the experience he needed.

De prin vara anului 2015 a început să-și trimită CV-ul la diverse firme din afară, însă de fiecare dacă când primea un apel și spunea că locuiește în România, angajatorul refuza să-l cheme la un interviu. „Le spuneam că pot să mă urc într-un avion și că în 2-3 zile o să fiu acolo unde îmi spun ei, dar degeaba, ei voiau să fii deja în locul respectiv. Trebuia să schimb tactica. În apropierea sărbătorilor de iarnă, în decembrie 2015, m-a sunat cineva din Anglia. Eram în baie, mă spălam pe dinți. M-a întrebat de ce am număr de România și l-am mințit,  i-am zis că eu locuiesc în Londra, dar că am venit de sărbători acasă și că acum folosesc numărul de România. M-a întrebat unde locuiesc în Londra și, după câteva secunde de ezitare, mi-am amintit că citisem pe undeva despre Wembley și fix asta am zis. Noroc că nu m-a întrebat mai multe”. Postul era unul de freelancer, la o firmă din orașul Leeds, la mai mult de 300 de kilometri de Londra. „Nici măcar nu știam unde este Leeds, dar am acceptat”, îmi spune tânărul răzând. Suntem într-o sală de studiu de la parterul unei clădiri din centrul Londrei și, deși vorbim zgomotos în limba română, nimeni nu pare să ne bage în seamă. Stăm la o masă de lângă geam, fiindcă amândurora ne place să fim cât mai aproape de lumină. 

From the summer of 2015, he began to send his resume to various companies from other countries, when he received any call and he said to them that he is living in Romania, the employer refused to set up for an interview. ‘I told them I could get on a plane and that in 2-3 days I would be anywhere they said, but in vain, they wanted you to be in that place, already. I had to change my method. On the winter holidays, in December 2015, someone called me from England. I was in the bathroom, washing my teeth. He wondered why I had a Romanian number and I lied to him, I told him that I live in London, but I came home for holidays and that now I’m using this number. Also, he wondered where I live in London and, after a few seconds of hesitation, I remembered reading somewhere about Wembley and I answered that I live in Wembley. Luckily he didn’t put me any other question.’ He talked about a freelancer post at a company in Leeds, more than 300 kilometers from London. ‘I didn’t even know where Leeds was, but I accepted,’ the young man tells me. We are in a group-study room on the ground floor of a central London building, and although we speak loud in Romanian, no one seems to notice. We sit at a table next to the window, because we both love to be as close as possible to the light.

După sărbătorile de iarnă, Valentin a plecat în Londra și pentru că el credea că o să lucreze de pe laptop, de acasă, și-a luat o chirie pe o lună și a plătit în avans 750 de lire. Planul era să muncească pentru firma din Leeds și, între timp, să-și caute un loc de muncă mai stabil în Londra. A mers la interviu și, la final, angajatorul i-a spus că-l așteaptă chiar de a doua zi la muncă. „Cum adică mă așteptați? Voi îmi trimiteți materialele și eu lucrez de acasă, nu?”, a întrebat nedumerit. Avea să afle că freelancer, pentru cei din Leeds, însemna că o să lucreze la un birou din sediul firmei, nu de acasă, pe o perioada determinată, de 2-3 luni. S-a întors în Londra, a stat pe gânduri vreo trei zile și „am decis să nu dau vrabia din mână pe cioara de pe gard, așa că am plecat la Leeds”. 

After the winter holidays, Valentin went to London and because he thought he would work from a laptop at home, he rented a room and he paid in advance 750 pounds. The plan was to work for the company from Leeds and in the meantime to look up for a more stable job in London. He went for the interview and, finally, the employer told him that it is expected for him to start working on the very next day, in a local office. ‘What do you mean? You will send my the materials and I will work from home, isn’t it?’, he asked confused. He was going to find out that a freelancer post, for those people, meant that he would work at an office in the company’s office, not from home for a fixed period of 2-3 months. He returned disappointed to London, he thought about their offer three days, and he decided to accept and, thus, he went to Leeds. 

Pierduse deja 750 de lire, așa că acolo a căutat să-și ia o cameră cât mai modestă și cât mai ieftină. „Eu sunt meteo-dependent, eu dacă nu văd soarele, mă întristez. Acolo era mai mereu înnorat. Am fost în depresie, am slăbit 10 kilograme și mă tot gândeam la acasă. Era frig și stăteam într-o cameră care avea geamuri subțiri și uneori fulgii de nea treceau prin fereastră și-mi aterizau direct pe cap”, îmi povestește Valentin. La muncă toate mergeau bine, ba mai mult, la recomandarea tânărului, firma respectivă a angajat un alt român, un prieten de-ai lui Valentin. De Paști a mers pentru prima dată acasă și de-acolo a aflat, în urma unui apel, că la întoarcere trebuie să-și caute un alt loc de muncă pentru că contractul actual urma să expire. „Ce!? Eu credeam că nu mai ținem cont de perioada contractuală, fiindcă mi-au zis că sunt mulțumiți de mine și le place ce fac…”, i-a răspuns reprezentatului firmei de angajare, la telefon. Întors în Leeds, și-a făcut bagajul și a plecat, acolo unde voia din prima să meargă, la Londra. 

He had already lost 750 pounds on the rent, so he looked to get a room as cheap as possible. ‘I’m weather-dependent, if I don’t see the sun, I get sad. There it was always cloudy. I was in depression, I lost 10 pounds, and I kept thinking about home. It was cold and I was sitting in a room that had thin windows and sometimes snowflakes passed through the window and landed right on my head’, Valentin tells me. At work, everything went well, and more so, on his recommendation, that company hired another Romanian, a friend of Valentin. On Easter holiday, he went back home for the first time, and from there he found out, during a call, that he had to look for another job when he will be back in Leeds because the current contract would expire. ‘What the… !? I thought we wouldn’t take literally the contractual term, because they said they were happy with me and they like what I’m doing… „, he answered to the employee’s representative. Returning to Leeds, he took his luggage and went where he wanted to go for the first time, to London.

‘With Alexandra at Alexandra Palace’/photo: Valentin G.
Now Valentin is working on this project – Royal Free Hospital in Hampstead, London
source: Valentin G.

„În miezul lumii”, așa cum definește Valentin orașul britanic cu peste 8 milioane de locuitori, a dormit, timp de o lună, numai pe la rude și la prieteni și și-a căutat cu nerăbdare un loc de muncă. S-a mutat mai apoi într-o cameră dintr-o casă de pe Brick Lane, zonă cunoscută și ca Banglatown, inima comunității imigranților din Bangladesh. „Pe stradă mirosea numai a iarbă și zona era destul de periculoasă, însă era bine că făceam doar 10 minute pe jos până la muncă, ceea ce în Londra este foarte rar”. De atunci și până acum a schimbat nu numai strada și camera, ci și 7 locuri de muncă. În tot acest timp, Valentin și-a obținut și „dreptul de semnătură”, adică își poate asuma responsabilitatea pentru proiectele la care lucrează. Din Londra și-a pus amprenta de arhitect pe proiecte pentru mari hoteluri din Mexic și China și pentru complexe rezidențiale de 500+ apartamente. Deși salariul de aici nu se compară cu cel din România, Valentin, ca mulți alți români veniți în străinătate, vrea să mai stea o vreme „în miezul lumii”, ca să strângă mai mulți bani, și apoi să se întoarcă în România. „Stau aici de trei ani, dar nu mă simt ca acasă. La un moment dat am avut un zbor către Oradea și, deși nu mai văzusem niciodată orașul și-mi era total necunoscut, mă simțeam mai acasă decât aici, unde, de bine, de rău, îmi duc traiul în fiecare zi.” 

‘In the core of the world’, as Valentine defines the Britain’s city with over 8 million inhabitants, he slept for a month, on the relatives’ and friends’ sofas, and he looked forward to get a job. Then he moved to a room in a house on Brick Lane, an area known as Banglatown, the heart of Bangladesh’s immigrant community. ‘There you can feel the smell of the grass everywhere on the street and the area was quite dangerous, but it was good because I was only 10 minutes away from work. It is very rare in London.’ Since then, he has changed not only the street and the room, but also 7 jobs. During this time, Valentin also got his ‘signature right’, meaning he can take responsibility for the projects he works for. In London he put his architectural mark on projects for large hotels from Mexico and China and for residential complexes of 500+ apartments. Although the london wage doesn’t even compare with that one in Romania, Valentin, like many other Romanians living abroad, wants to spend some time ‘in the core of the world’ to gain more money, and then he will go back to Romania for all. ‘I’ve been here for three years, but it doesn’t feel like home. At one point I had a flight to Oradea (Romania), and although I had never seen that city before, and it was totally unknown for me, it felt more like home than here, where I’m living my life every single day.’

‘For a while I worked with a Romanian girl whom I met by change in an office near to Borough Market. She was from Bacau, my home-town, and I knew her.’
source: Valentin G.

Dacă stăteam acasă este un proiect fotografic
despre românii care locuiesc în afara țării.
Poți găsi mai multe povești pe contul meu de Instagram.

If I had stayed home is a photo-project
about Romanians who are living abroad.
You can find more stories on my Instagram account.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.