„Nu-i nimeni acasă”, scurtmetraj documentar
[RO] Casa bunicilor mei a rămas nelocuită de la moartea bunicii mele, de acum zece ani. Nimic nu a fost mutat sau luat și casa a devenit mai mult un muzeu al memoriei familiei Teoderașcu. După tot acest timp am mers, pentru prima dată, în casă în aprilie 2019, când am început să recompun istoria familiei și a casei. În iunie am revenit cu tatăl meu și apoi cu cele două mătușe. Nici ei nu mai fusese acolo în toți acești ani. Pe perioada documentării, am descoperit că trecutul bunicilor mei este involuntar schimbat de cei care trăiesc și i-au cunoscut. Dacă dovezile fizice sunt palpabile și reale și, de cele mai multe ori, spun adevărul, memoria poate cădea în capcana imaginației și trecutul poate fi, astfel, romanțat.
[ENG] My grandparents’ house has remained unoccupied since my grandmother’s death ten years ago. Nothing was moved or taken and the Romanian house became more a museum of Teoderașcu’s family memory. After all these years, I went to the house in April 2019. In June I returned with my father and then with my two aunts. They hadn’t been there in all these years. During my process, I’ve discovered that the past of my grandparents might be changed and used to satisfy and justify the present of the still-living ones. If the physical evidence is something real and, in most cases, it speaks the truth, the memory is prone to the imagination and overtime the past is involuntarily romanticised.
Watch the short documentary movie
Urmărește scurtmetrajul documentar
Abonează-te și află primul noutățile
