2018, o mutare, mulți kilometri și dor

Anul meu a fost despre schimbare.

În 2018 am absolvit Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, și, cu licența pe drive, am plecat la University of Westminster din Londra. Am început o altă călătorie de doi ani la masterul de fotografie documentară și fotojurnalism. Am avut prima mea expoziție fotografică și am început să combin și mai bine scrisul cu imaginea. Tot în 2018 am “dat” limba română pe engleză și am început procesul de “britanizare” printr-o luptă dintre student și emigrant.

Continue reading 2018, o mutare, mulți kilometri și dor

20 de minute până la liceu | #reconstituire

Fiecare vizită acasă, la Galați, îmi aduce aminte de copilăria mea și îmi dă încă un motiv în plus ca să rămân. De fiecare dată fac câteva fotografii pentru a lua o parte din amintiri în călătoriile mele următoare. Urmăream aceste peisaje, în fiecare iarnă, de la geamul autobuzului care mă ducea la liceu. 20 de minute dus și alte 20 de minute întors în care îmi căutam visurile printre dealurile acoperite de zăpadă.

Galați_Ionuț Teoderașcu-5

Continue reading 20 de minute până la liceu | #reconstituire

Stelian Dumistrăcel: „Eu nu mă tem de cuvinte!”

După cum bine ați aflat de pe pagina de Facebook a Asociației Studenților Jurnaliști din Iași, ieri, a avut loc lansarea de carte a volumului omagial Stelian Dumistrăcel ’80 „Împotriva derivei”. A fost cea mai frumoasă lansare de carte la care am participat până acum și cine îl cunoaște pe domnul profesor știe despre ce vorbesc. Atmosfera a fost una familială, cu amintiri de tot felul, cu râsete și, la final, cu lacrimi de fericire.

04_Ionuț Teoderașcu

Continue reading Stelian Dumistrăcel: „Eu nu mă tem de cuvinte!”

Prima zi din primul an. Sună clopoțelul!

A început școala. Cu toții suntem nostalgici, fie că încă ne mai „roadem” coatele pe băncile mâzgălite, fie că ținem de mâini un elev nerăbdător, fie că stăm acasă și privim, școlarii și ghiozdanele lor, pe geam sau la televizor. Avem amintiri frumoase de la școală, iar cele cu intensitate le ținem minte și acum, le vom ține minte mereu. Eu întotdauna îmi aduc aminte de prima zi de școală. Prima zi din primul an.

Un hol foarte lung. Pe dreapta sunt multe uși închise, albe. În jurul meu sunt foarte mulți oameni și copii de vârsta mea sau mai mari. Parcă tot satul a fost îndesat în acest hol. Mă țin de mâna mamei mele, deși nu obișnuiesc să stau locului. Îmi place să alerg, să sar, să râd, să fiu vesel. Dar acum nu plec. Îmi e teamă că mă pot pierde și… mai sunt și hainele de pe mine. Sunt noi. Cămașa albă pe al cărei guler stă cocoțat un papion, pardon „capion”, cum îi spun eu. Pantalonii sunt negri și pantofii la fel. Nu prea mă interesează astea, poate puțin nămol sau măcar ceva praf peste ele le-ar face mai interesante. Dar stau cuminte, e o zi importantă, o zi mare, după cum îmi spun toți. „Ehee, s-a terminat cu joaca. De la toamnă, la școală!” Și, uite așa, cuvântul „școală” mi-a creat un disconfort. Ea fură joaca, îmi fură timpul liber, îmi fură hainele mele în care mă simt libeeer. Se spune că e mult mai rea decât grădinița. Nici pe acolo nu prea am dat, doar îi priveam pe alții, când se termina programul, printre găurile din gard. Mă feream de ea, dar e altă poveste. Acum sunt într-un hol și aștept să încep școala. Recunosc, nu-mi place aici. Mă plictisesc, așteptăm și nu știu ce așteptăm. Deja mă țin de mâna mamei de vreo jumătate de oră și simt cum mă sufoc. Vreau să se termine, să mă duc acasă, să mă schimb și să fac ceea ce mă pricep cel mai bine să fac: să mă joc.

Continue reading Prima zi din primul an. Sună clopoțelul!