Anunț: am găsit o „carte de identitate” cu numele Sanda Nicola

„Uite-o pe Sanda Nicola!” sau „acum prezintă știrile Teodora Tompea!” sunt exclamațiile pe care ni le livrăm, eu și Nicoleta, când le zărim pe ecranul televizorului pe cele două jurnaliste. Ce-i drept, în ultimul timp Sanda Nicola s-a jucat mai mult de-a v-ați ascunselea. Dar îmi aduc aminte cu cât interes și cu câtă admirație o urmăream atunci când prezenta, de pe malul Tamisei, situația de după Brexit. Nu părea chiar atât de greu, chiar credeam că pentru ea este simplu. Dar am aflat, din „Carte de identitate”, că, de fapt, picioarele îi erau „murate”, frigul își făcuse de mult timp culcuș în oase și emoțiile erau de nestăpânit. Deși știam finalul acestei experiențe, cu fiecare rând citit îmi încurajam scriitoarea: „Hai, Sanda, că poți! Ai trecut tu de experiența puturos de relevatorie din Beirut. Ce poate fi mai greu?”. În timp ce-i citeam gândurile, mă simțeam mai apropiat de ea, parcă eram prieteni și-mi permiteam să-i spun Sanda. În realitate n-aș putea.

Continue reading Anunț: am găsit o „carte de identitate” cu numele Sanda Nicola

Stelian Dumistrăcel: „Eu nu mă tem de cuvinte!”

După cum bine ați aflat de pe pagina de Facebook a Asociației Studenților Jurnaliști din Iași, ieri, a avut loc lansarea de carte a volumului omagial Stelian Dumistrăcel ’80 „Împotriva derivei”. A fost cea mai frumoasă lansare de carte la care am participat până acum și cine îl cunoaște pe domnul profesor știe despre ce vorbesc. Atmosfera a fost una familială, cu amintiri de tot felul, cu râsete și, la final, cu lacrimi de fericire.

04_Ionuț Teoderașcu

Continue reading Stelian Dumistrăcel: „Eu nu mă tem de cuvinte!”

FIKA: povești, cafea și zâmbete

Stropii de ploaie lovesc cu putere asfaltul, iar printre sutele de stropi, se arată o frunză ruginie care plutește lent și apoi se izbește de pământ. O fi obosit. Obosit mă simt și eu, aș avea nevoie să stau jos, să-mi găsesc gândurile într-o ceașcă de ceai sau de cafea sau într-o carte. Și pe principiul ai grijă ce-ți dorești, ridic capul și observ în fața mea un loc colorat, un loc cald. E o cafenea. Înainte de a intra, trec pe la librăria de lângă, Junimea, îmi iau o carte și apoi intru în cafeneaua FIKA. De la intrare îmi zâmbește un tânăr, îi răspund cu o scurtă mișcare a buzelor și mă așez la o masă. Imediat, apare în jurul meu o fată pe care o cheamă Roxana și îi cer un ceai, dar ea îmi recomandă o cafea proaspătă, venită din inima Africii (Kenya și Etiopia). Mă gândesc la gustul amar și o refuz. Roxana mai încearcă o dată, de data aceasta cu argumente mult mai dulci „O cafea bună nu este niciodată amară și nici nu are nevoie de zahăr. În plus, vă recomandăm dulciurile suedeze moi, cremoase și sănătoase.” Cedez. Accept un cappucino.

Continue reading FIKA: povești, cafea și zâmbete

Fortăreața digitală – o carte cu suspans și cu o iubire „fără ceară”

Dacă vara mă eliberează, toamna mă închide în mine. De cele mai multe ori, toamna aleg să intru în casă, să-mi pun o carte în brațe, o melodie liniștită pe fundal și să las timpul să curgă. Mă trezesc după ceva timp, când deja am terminat câteva zeci de pagini, și reflectez.

Continue reading Fortăreața digitală – o carte cu suspans și cu o iubire „fără ceară”