Viteză, viteză, viteză! Cu cât mă legăn mai mult din corp, cu atât simt și mai bine sentimentul de libertate. Sunt în leagănul vechi, din curtea mea. În urechi am o pereche de căști albe pe care le-am primit de curând. Cântă Owl City. Simt fiecare sunet din noua sa melodie Fireflies. Închid ochii. Vântul suflă din ce în ce mai tare și tot ce simt sunt stropi de libertate și fericire sau poate e invers. Așa mă văd eu. Vecinii, cel mai probabil, mă văd altfel. Un plod care se tot miorlăie și poluează fonic. Mai e și leagănul care scârțâie. O nebunie. Mai mult ca sigur că toată lumea se roagă ca fericirea mea să dureze… cât mai puțin.
Bucuria copilăriei sau „cu leagăn la fund”
