Jurnalul de călătorie din 2017

Unul dintre obiectivele mele din anul 2017 a fost să călătoresc cât mai mult, atât în interiorul țării noaste, cât și pe meleaguri străine. Deși călătoriile nu sunt niciodată de ajuns (cel puțin nu pentru mine), mi-am îndeplinit obiectivul. Am vizitat pentru prima dată Londra, am fost fotograful oficial al echipei „T.U.Iași Racing” la oContinue reading “Jurnalul de călătorie din 2017”

Now it can be told! From UNTOLD

După experiența pe care am avut-o la festivalul ieșean, Afterhills, mi-am propus să încerc, anul acesta, să ajung și la UNTOLD. Pentru că Ellie Goulding e artista preferată a Nicoletei, prietena mea, și pentru că melodiile lui Lost Frequencies îmi trezesc multe amintiri plăcute, am ales să merg în a doua zi de festival. EramContinue reading “Now it can be told! From UNTOLD”

13 filme de văzut la „Serile Filmului Românesc”

La Iași, în perioada 10-14 mai, o echipă de tineri montează un festival de film românesc – mai exact, un maraton de filme românești vechi și noi care se dau în șase locuri diferite din capitala Moldovei. La finalul fiecărei proiecții, de pe marele ecran vor „coborî” pe scenă regizori și/sau actori din filmul pe careContinue reading “13 filme de văzut la „Serile Filmului Românesc””