Bilațul primului semestru de emigrare

Profesorul meu de Limbaj Jurnalistic, Stelian Dumistrăcel, îl cita mai în fiecare oră pe Ludwig Wittgenstein și spunea că „limitele limbii noastre sunt limitele lumii noastre”. Nimic mai adevărat.

Am decis să emigrez în Londra, pe 13 septembrie 2018, cu gândul de a-mi continua studiile, de a adăuga lângă eticheta de „jurnalism”, obținută la Iași, și cuvântul „foto”. Și cum în Londra timpul nu trece, ci fuge, aproape că nu mi-am dat seama cum au trecut cele nouă luni, implicit primul an de master. În alergătura aceasta de acasă spre muncă sau universitate și invers, nu am mai apucat să vorbesc cu mine, să mă uit în spate și să-mi calculez cu precizia unui contabil, câte s-au schimbat și câte nu, în principiu, ce e bine și ce e rău. Aleg să fac asta după primul semestru de emigrare și înainte de a părăsi Londra pentru 3 luni.

Continuă să citești Bilațul primului semestru de emigrare

2018, o mutare, mulți kilometri și dor

Anul meu a fost despre schimbare.

În 2018 am absolvit Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, și, cu licența pe drive, am plecat la University of Westminster din Londra. Am început o altă călătorie de doi ani la masterul de fotografie documentară și fotojurnalism. Am avut prima mea expoziție fotografică și am început să combin și mai bine scrisul cu imaginea. Tot în 2018 am “dat” limba română pe engleză și am început procesul de “britanizare” printr-o luptă dintre student și emigrant.

Continuă să citești 2018, o mutare, mulți kilometri și dor

Iașul, după ploaie

După o ploaie zdravănă, te gândești de două ori dacă să mergi sau nu afară. Pentru că oricum trebuia să ajung la gară, mi-am făcut curaj și am ieșit prin oraș să fotografiez viața de după ploaie. Mi-am luat pelerina (pe care când o dădeam jos, când o punem pe mine), aparatul de fotografiat și rucsacul. Traseul nu a fost foarte complicat: de la gară am mers spre Piața Unirii, apoi pe Ștefan și, la final, am stat câteva minute la piața de la Hala Centrală. Iar viața de după ploaie este agitată, oamenii aleargă cu umbrele de la un adăpost la altul ori încearcă să sară peste băltoacele de apă, porumbeii caută mâncare, câinii sunt zgribuliți și nu știu pe unde s-o mai ia, iar mașinile tulbură și mai mult apele. Însă, pe alocuri, mai sunt și poeți, care se opresc, stau pe o bancă și contemplă.

I. Teoderascu_Iasi (dupa ploaie) (2 of 46)

Continuă să citești Iașul, după ploaie