Dacă stăteam acasă

Am întâlnit, în Londra, români care nu au copilărit deloc în țară, care au fost mereu pe drumuri, dintr-un loc în altul, în funcție de puterea economică. Tot aici am dat și peste români care au decis, nu de mult timp, că este necesar să plece în străinătate – fie pentru a studia, fie pentru a găsi un loc de muncă mai bine plătit. „Mi-au spus verii mei că e mai bine aici și, uite, am venit.” 

Continuă să citești Dacă stăteam acasă

„După ce am fost bătuți și gazați acasă, acum să venim să votăm?” | Peste 9.000 de voturi merg din Londra în România

În acest weekend, cât a ținut referendumul, s-a vorbit pe internet despre fenomenul Londra și s-au difuzat imagini cu românii de aici care stăteau la coadă pentru a-și exercita dreptul de a vota. Am mers în cele două zile și am petrecut câteva ore la secția de votare din Harrow, una dintre cele cinci din toată capitala Marii Britanii. Oamenii au stat până și trei ore la coadă pentru a vota, iar, la final, cifrele oficiale au arătat că peste 5.500 de români au votat în secția de votare din Harrow. Celelalte patru secții au adunat împreună un număr de aproximativ 4.200 de voturi.

I. Teoderascu_referendum_Londra-2

 

***

Continuă să citești „După ce am fost bătuți și gazați acasă, acum să venim să votăm?” | Peste 9.000 de voturi merg din Londra în România