Știri inventate de copii

E ora 7 dimineața. Ne urcăm în mașina Ford, doi în față, trei în spate, luăm câteva foi și ceva cretă colorată cu noi, iar peste o oră coborâm în fața școlii gimnaziale din satul Buznea, județul Iași. Deși e sâmbătă, de pe holurile școlii se aud țipetele și mișcările bruște ale unor copii din clasele primare. Toți așteaptă nerăbdători să afle ce le-a pregătit învățătoarea de i-a chemat la școală fix într-o zi de sâmbătă. Intrăm în clasă. O puzderie de perechi de ochi se uită la noi, însă noi evităm cumva contactul și privim pereții decorați cu desene și planșe de tot felul. De jur-împrejur, ca o barieră, se odihnesc monitoarele unor calculatoare, acoperite cu o pânză neagră. Suntem trei studenți de la Jurnalism, un absolvent de Jurnalism și un student de la Geografie, toți cinci de la „Cuza” și am venit, în urma invitației primite de la dna învățătoare, să le „predăm” jurnalism copiilor, să-i învățăm cum se scrie o știre, să le arătăm cum se ține microfonul în mână, să le povestim despre educația media și să-i încurajăm să se facă jurnaliști. Totodată, ne interesează să aflăm, printre altele, care este relația copiilor cu jurnalismul, ce tip de programe urmăresc și cum sunt aceștia influențați de media.

Continue reading Știri inventate de copii

Cu oile pe coclauri sau la facultate?

Apar uneori pe parcursul vieții momente când trebuie să decizi dacă o iei la dreapta sau la stânga. Cele mai frustrante sunt cele legate de liceu, facultate și, într-un final, de meserie. Căci vrei să faci ceva plăcut ție, dar să și trăiești bine din ceea ce faci. Întrebările alea cu „ce vrei să te faci?”, „unde dai mai departe” sunt la fel de enervante ca atunci când cineva îți ascunde telefonul și râde prostește când întrebi unde-i. Te plictisesc, te agită și mai rău, fiindcă, de fapt, nimeni nu stă să-i explici până la capăt cum ți-ai gândit tu strategia. Întrebarea asta, venită des de la neamuri, nu face altceva decât să aprindă un foc care, dacă nu știi să-l stăpânești, te va arde.

Continue reading Cu oile pe coclauri sau la facultate?

Prima zi din primul an. Sună clopoțelul!

A început școala și cu toții suntem nostalgici. Unii dintre noi încă ne mai „roadem” coatele pe băncile mâzgălite, ne ținem de mâini cu un elev nerăbdător ori stăm acasă și privim de la fereastră sau din fața televizorului școlarii și ghiozdanele lor imense. Avem amintiri frumoase de la școală și azi le răsfoim, cele cu intensitate le ținem minte și acum. Le vom ține minte mereu. Eu, în septembrie, mereu rememorez prima zi de școală. Prima zi din primul an.

Un hol foarte lung. Pe dreapta sunt vreo 5-6 uși închise, albe. În jurul meu sunt foarte mulți oameni și copii de vârsta mea sau chiar mai mari. Parcă tot satul a fost îndesat în acest hol. Mă țin de mâna mamei mele și tac, deși nu obișnuiesc să stau locului. Îmi place să alerg, să sar, să râd, să vorbesc tare, să fiu vesel. Acum parcă mă strâng și hainele de pe mine. Sunt noi. Pe gulerul cămășii albe stă cocoțat un papion, pardon, „capion”, cum îi spun eu. Pantalonii sunt negri și pantofii la fel. Nu sunt obișnuit să-mi țin corpul „închis” în astfel de haine, poate puțin nămol sau măcar ceva praf peste ele le-ar face mai interesante. Dar stau cuminte, e o zi importantă, o zi mare, după cum îmi spun toți. „Ehee, s-a terminat cu joaca. De la toamnă, la școală!” Și, uite așa, cuvântul „școală” mi-a creat un disconfort. Ea fură joaca, îmi fură timpul liber, îmi fură hainele mele în care mă simt liber și se spune că e mult mai rea decât grădinița. Abia e prima zi de școală și eu deja știu c-o urăsc. Așteptăm.

Continue reading Prima zi din primul an. Sună clopoțelul!