Grecia mi-e acasă pe timp de vară | Greece is my home during the summer

Landscape. Kos Island

În afară de România, bineînțeles, Grecia este țara care-mi oferă sentimentul de apartenență și asta, cel mai probabil, datorită faptului că a fost prima țară pe care-am vizitat-o. Aveam 12 ani, tocmai în schimbasem numele în Teoderașcu, și cu un bagaj făcut de mama și-o gentuță atârnată de gât în care aveam pașaportul și procura treceam vama. În documentul semnat și de mama, și de tata se menționa că un șofer, de la firma Lilian Express, un necunoscut, de altfel, avea să aibă grijă de mine pe traseu și, după 24 de ore de călătorit, urma să mă „transfere” fratelui meu, care, pe atunci, locuia în Atena. Prima ieșire din țară nu se uită niciodată, chiar dacă ne-am născut după ‘90, când ne etichetăm cam toate fotografiile cu #travel. Îmi amintesc că am plecat într-o dimineață, din Galați, și de cum m-am urcat în autobuz am început să plâng. De teamă, din cauza despărțirii, cert îi că am continuat să mă descarc prin plâns și că nu m-am dezlipit de fereastră. De pe la Brăila deja voiam înapoi acasă. În autobuz n-am vorbit cu nimeni, preferam să nu cobor deloc, iar statul numai pe scaun mă făcea să-mi doresc să ajung cât mai repede. 

Except for Romania, of course, Greece is the country which gives me the feeling of belonging and this, most probably, because I travelled abroad for the very first time to Greece. I was 12 years old, I had just changed my surname to Teoderascu, and with a luggage made by my mother and a small bag hanging around my neck which had inside my own passport and a power of attorney I was going to cross the customs. In that official document signed both by my mother and my father, it was mentioned that a driver, an unknown person, worker at Lilian Express travel agency, would have taken care of me during those 24 hours of travelling and, also, that he would have entrusted me to my brother who lived in Athens, at that time. You will never forget the first trip out of the country, even if you were born after 1990, when almost all of us post pictures have #travel. I remember that I left the city, Galati, in the morning and once I got into the bus I started to cry. It was because of the fear or because of the goodbye, but I certainly continued to cry and during my trip, I stood only near the window. I already wanted to go back home, after only 30 minutes. I talked with no one in the bus and, furthermore, I prefered no to get off at any station, and then sitting down on that chair made me want to get there, in the capital of Greece, as soon as possible.

Read more

Inventar rural | A rural inventory

M-am născut în satul Crăiești, județul Galați, și am locuit acolo până la vârsta de 19 ani, când am plecat la facultate. Acum merg acasă pentru a-mi vizita părinții și pentru a-mi actualiza inventarul meu rural. Ultima vizită am făcut-o la mijlocul lunii aprilie 2019.

I was born in Crăiești village, Galati County, Romania and I lived there until my 19th birthday, when I went to the university. Now I go home to visit my parents and to update my rural inventory. I made my last visit in mid-April 2019.

Continue reading Inventar rural | A rural inventory

Blogger, jurnalist sau fotograf?

Eu de când mă știu mi-a plăcut să ascult poveștile altora, să trag de mine și să fiu cât mai creativ, să inventez idei și pe care cu încăpățânare să le duc la îndeplinire. Când eram mic mergeam acasă și spuneam că „doamna învățătoare ne-a zis să pregătim o compunere”, chiar dacă, în realitate, eu primisem doar de citit. Mințeam și mă chinuiam să stăruiesc. Apoi am mai crescut și, pe la finalul liceului, la o întâlnire despre carieră și viitor, s-au pus cap la cap câteva sinapse și am zis că jurnalist vreau să mă fac. Legam ideea de jurnalism cu blogul pe care-l aveam pe-atunci. Scriam chestii foarte sentimentale.

Continue reading Blogger, jurnalist sau fotograf?