Română

Masahisa Fukase a lucrat timp de 13 ani la un proiect foto despre cea de-a doua sa soție, Yoko. A fotografiat-o de la fereastră când intra sau ieșea din apartament. Și-a dedicat acești ani proiectului fotografic în care soția lui fie îi zâmbea, îl ignora ori îi arăta o față nervoasă. Sigur putea să-și părăsească apartamentul, dar în ciuda libertății, a preferat să facă poze de la fereastră. După moartea fotografului japonez în 2002 (după ce a fost în comă timp de 20 de ani), Yoko a spus despre el că „atunci când avea camera în fața ochilor, putea vedea. Nu fără, însă”.

A trebuit să mă izolez acasă timp de 14 zile, perioadă incomparabilă cu cea petrecută de Masahisa Fukase la fereastră, dar, la fel ca fotograful japonez, camera a creat o legătură între lumea din apartamentul meu și lumea exterioară. Mi-am îndreptat obiectivul „în afară” și am urmărit mișcările celor care păreau să-și continue viața normal, în ciuda pandemiei.

Muncitorii, care lucrau la cele două blocuri din fața apartamentului, și-au început ziua la șapte dimineața, au făcut pauză de masă la ora 12:00 și apoi au continuat până la apus. Uneori mă trezeam cu ei, alteori îmi doream să pot dormi mai mult, în ciuda zgomotului, și de fiecare dată îi priveam plecând acasă. În cele 14 zile, am făcut vreo 300 de fotografii și am selectat 6 pentru expoziția organizată de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. Aproape toate fotografiile au un cadru de fereastră, ceea ce amintește că sunt realizate în interior și inhibă ideea de libertate.

Seria foto a făcut parte dintr-o expoziție comună din orașul Zalău, organizată de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.

English

Masahisa Fukase worked for 13 years on a photo project about his second wife, Yoko. He photographed her from the window as she entered or left the apartment. He dedicated these years to the series of photos in which his wife either smiled at him, ignored him, showed him a nervous face, etc. Sure he could leave his apartment, but despite his freedom, he preferred to take pictures from the window. After the Japanese photographer’s death in 2002 (after being in a coma for 20 years), Yoko said about him that ’when he had the camera in front of his eyes, he could see.  Not without, though.’

I had to isolate myself at home for 14 days, a period incomparable to that spent by Masahisa Fukase at the window, but, like the Japanese photographer, the camera created a connection between the world in my apartment and the outside world. I aimed my lens “outside” and followed the movements of those who seemed to continue their lives normally, despite the pandemic.

The workers, who worked on the two blocks in front of the apartment, started their day at seven in the morning, had a lunch break at 12:00 and then continued until sunset.  Sometimes I woke up with them, other times I wanted to be able to sleep more, despite the noise, and every time I watched them going home. In the 14 days, I took about 300 photos and selected about 6 for the exhibition. Almost all the photos have a window frame, which reminds that they are made indoor and inhibits the idea of ​​freedom.

Seria foto a făcut parte dintr-o expoziție comună din orașul Zalău, organizată de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.

Vezi alte proiecte